header image
Home
IN ATENTIA PROPRIETARILOR: Recurs in interesul legii al procurorului general! Listare E-mail
Scris de Administrator   
Wednesday, 03 October 2007

Image În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acţiuni formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

 

Nr.  807/C/190/2007

                    806/C/189/2007

            din  _____________  2007           

Expediat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 4 octombrie 2007

 

              C ă t r e,

                   PREŞEDINTELE  ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

                        În conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.57 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, art.25 lit.a şi art.63 lit.f din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară , republicată,  formulez prezentul    

 

 RECURS  ÎN  INTERESUL LEGII

 

                        În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acţiuni formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

                      1. Astfel, unele instanţe de judecată au considerat că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,  respectiv  de la data de 14.02.2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevăzute de art.2 alin.1 din acest act normativ se realizează numai prin procedura specială, stabilită de această lege şi, în consecinţă, acţiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă.

                        În acest sens, s-a reţinut că Legea nr.10/2001 are aplicare imediată, fiind o lege specială şi derogatorie de la dreptul comun.                        Totodată, s-a apreciat că, întrucât dispoziţiile art. 6 alin.2 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, arată că „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie", rezultă că acţiunea în revendicare directă este inadmisibilă.

                      S-a considerat că acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun nu poate fi admisă nici atunci când persoanele îndreptăţite au urmat procedura administrativă  obligatorie, prevăzută de dispoziţiile Legii nr.10/2001, atât în situaţiile în care această procedură a fost finalizată, prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivată, cât şi în situaţia în care această procedură nu a fost încheiată. (Anexa I)

 

                        2. Alte instanţe, dimpotrivă, au opinat că acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 este admisibilă.

             S-a apreciat că, deşi potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a  solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, aceasta nu poate avea altă semnificaţie, decât aceea a pierderi
i beneficiului Legii nr.10/2001 de către persoana îndreptăţită, iar acest efect nu poate fi extins asupra altor acţiuni pe care aceasta le-ar putea promova în justiţie, cum este şi acţiunea în revendicare.

            Faptul că potenţialul beneficiar al Legii nr. 10/2001, prin nerespectarea  exigenţelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocaţia de a se bucura de măsurile reparatorii speciale reglementate în cuprinsul acesteia, nu împiedică posibilitatea intentării unei acţiuni în revendicare de drept comun.

           S-a mai susţinut că Legea nr.10/2001, ca lege specială în materia restituirilor, nu interzice să se facă uz de mijloacele dreptului comun dar, cu observarea exactă a graniţelor dintre norma generală şi norma specială, precum şi eventuala lor interferenţă.

            De asemenea, s-a apreciat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun este admisibilă şi atunci când vizează imobile înstrăinate prin acte de dispoziţie foştilor chiriaşi, de către unitatea deţinătoare, caz în care trebuie să se procedeze la compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţi.

                        Instanţele care au procedat în această modalitate, au considerat că efectele deposedării unui proprietar de bunul ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, constau în pierderea doar a unuia dintre atributele acestui drept, cu consecinţa păstrării calităţii de proprietar, avută la data preluării, efect consacrat expres şi prin
dispoziţiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001.

                        Acest text care reproduce, în cuprinsul legii speciale, dispoziţiile din dreptul comun, conţinute de art.480 din Codul civil, dă vocaţia titularului dreptului de proprietate, de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare, pentru a obţine recunoaşterea acestui drept într-o manieră pe care o consideră adecvată finalităţii urmărite.

                        De altfel, Legea nr.10/2001, ca lege specială, nu interzice a se face uz de mijloacele dreptului comun, iar acţiunea în revendicare formulată potrivit dispoziţiilor art.480 Cod civil este mijlocul procedural cel mai eficient.

                        Faptul că potenţialul beneficiar al Legii nr.10/2001, prin nerespectarea exigenţelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii reglementate în cuprinsul său, nu poate constitui un fine de neprimire al acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun. (A
nexa II)

 

                    
Apreciez  primul  punct de vedere  ca fiind în litera  şi spiritul legii.

 

                    
În conformitate cu prevederile art.15 alin.2 din Constituţia României, legea civilă dispune numai pentru viitor, iar potrivit dispoziţiilor art.1 din Codul civil, legea civilă nu are putere retroactivă.

                    Aceste texte legale consacră teza unanim acceptată că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, astfel încât ea nu poate nimici sau modifica trecutul juridic.

                       Totodată, se recunoaşte fără rezerve şi aplicarea imediată a legii noi, în sensul că acţiunea ei se extinde nu numai asupra situaţiilor juridice care urmează să existe, să se modifice ori să stingă, ci şi faptelor juridice pendinte (facta pendentia) ori efectelor viitoare ale unor raporturi juridice trecute (facta futura).

                       În referire la imobilele preluate abuziv în perioada  6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv, Codul civil şi Legea nr. 10/2001, vizează situaţii juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.

                     Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea principiului restitutio in integrum, ca efect al ineficacităţii actelor de preluare, a fost guvernată  de prevederile dreptului comun în materia revendicării, reprezentat prin  dispoziţiile art. 480 şi art. 481 din Codul civil.

                     Deşi avantajos prin accesul direct la instanţele judecătoreşti, dar rigid şi conservator prin câmpul său de aplicare (întrucât a fost restrâns la actele de preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost părăsit de Legea nr. 10/2001, fiind înlocuit cu norme speciale de drept substanţial şi cu o procedură administrativă, obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti.

                     Legea nouă extinde aplicarea principiului
restitutio in integrum şi totodată, diversifică amplu gama măsurilor reparatorii pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ şi în parte, necunoscute dreptului civil comun.

                       Legea nr. 10/2001 ca lege nouă, suprimă practic acţiunea dreptului comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare la care se referă şi, fără a elimina accesul la justiţie, perfecţionează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale îl subordonează controlului judecătoresc.

                      Prin legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ce intră sub incidenţa acestui act normativ, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv, restituirea acelor imobile a căror situaţie juridică şi-ar fi putut găsi dezlegarea, până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 şi art. 481 din Codul civil.

                       Temeiul naşterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice.

                     Astfel, dacă actul de preluare prin care statul a devenit proprietar constituie, ca entitate autonomă, facta praeterita, situaţia juridică pe care a generat-o, constând în calitatea de proprietar recunoscută statului, cu întreg complexul de drepturi şi obligaţii pe care le implică, constituie o situaţie juridică cu persistenţă în timp – facta pendentia care, detaşându-se de momentul constituirii sale, îşi continuă existenţa, intrând astfel în domeniul temporal de incidenţă a noii reglementări care, astfel, devine aplicabilă, fără a retroactiva.

                      Totodată, fiind vorba de o situaţie juridică obiectivă, avându-şi originea în lege, iar nu de o situaţie juridică subiectivă, constituită prin manifestarea de voinţă a unuia sau a unor subiecte de drept, legea nouă o poate reglementa în termenii care îi sunt proprii, aducându-i modificări sau chiar punându-i capăt, în cadrul domeniului său temporal legitim de acţiune.

                   Întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 10/2001 interesează substanţial şi procedural ordinea publică, rezultă că acestea sunt de imediată aplicare.

                   Soluţia a fost anticipată legislativ prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care prevede că: „Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.

                    În acest context, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptăţite fiind ţinute să urmeze procedura stabilită de legea specială.

                    Este de precizat însă, că o acţiune fondată pe dispoziţiile noii legi este condiţionată de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabilă sesizării instanţei judecătoreşti.

                  Declanşarea procedurii are loc, în conformitate cu prevederile art. 21 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, pe calea unei notificări adresate de persoana îndreptăţită persoanei juridice deţinătoare.

                    Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a instituit un termen în interiorul căruia trebuie adresată notificarea, termen prelungit succesiv, sancţiunea nerespectării lui constând, potrivit art.22 alin.5, în pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

                     Având în vedere aceste considerente apreciem că, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o acţiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun este inadmisibilă, atât în situaţia în care nu s-a declanşat procedura administrativă, prealabilă şi obligatorie prevăzută de legea specială, cât şi în situaţia în care această procedură nu este finalizată la data sesizării instanţei.

                    Astfel, în cazul unor întârzieri nejustificate ale răspunsului la notificarea adresată deţinătorului bunului, persoanele îndreptăţite pot obţine soluţionarea notificării şi, ca atare, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, pe calea unei acţiuni în justiţie îndreptate împotriva refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare, de a răspunde la notificare, iar nu pe calea unei acţiuni în revendicare de drept comun.

                     Considerăm că nu se poate opera nici cu cealaltă soluţie a unor instanţe de judecată, consacrată în materie de revendicare, respectiv, aceea de comparare a titlurilor de proprietate deţinute de părţi şi de caracterizare a unuia din ele ca fiind mai puternic.

                     Această concluzie decurge din faptul că în conformitate cu art.45 alin.2 şi 4 coroborat cu art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil şi înstrăinate prin acte de dispoziţie este condiţionată de constatarea pe cale  judecătorească  a nulităţii ac
tului de înstrăinare, determinată de reaua-credinţă a părţilor din actul de înstrăinare, iar în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, aceeaşi măsură este consecinţa constatării nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare, pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

                      De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18 lit.c din Legea nr. 10/2001, dacă „imobilul a fost înstrăinat cu  respectarea dispoziţiilor legale”, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.

                     Din interpretarea acestor norme legale rezultă că, în situaţia în care imobilul preluat de stat a fost înstrăinat fostului chiriaş, rezolvarea acţiunii formulate împotriva subdobânditorului nu se poate face în temeiul dispoziţiilor dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate ci, numai în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.

                     Se impune astfel, să fie cercetate succesiv, valabilitatea titlului vânzătorului iar apoi, buna-credinţă a părţilor din actul juridic de înstrăinare, sau respectarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

                     Ca atare, nulitatea absolută a actului de înstrăinare, constatată însă în contextul art. 45 din Legea nr. 10/2001, se impune ca o premisă inevitabilă restituirii în natură a imobilului preluat abuziv.

                    Totodată, şi procedura administrativă prealabilă este o condiţie specială a exerciţiului dreptului la acţiune, normele invocate nefiind susceptibile de interpretare echivocă.

                     Este evident că, în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind incidente dispoziţiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită trebuie să urmeze procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 21 şi următoarele din lege.

                      Aceasta, deoarece, unitatea deţinătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o emită o decizie sau, după caz, dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, ori, să propună acordarea de despăgubiri.

                      Unitatea deţinătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziţie decât dacă este investită cu soluţionarea unei notificări formulate în condiţiile art. 22 şi următoarele din lege.

                      O asemenea condiţie prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie care consacră accesul liber la justiţie, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase şi nu afectează substanţa dreptului garantat, atât constituţional, cât şi prin art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.

                      În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit”, 1975 că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut”, precum şi că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept."

                        De altfel, accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci în condiţiile şi pe căile prevăzute de legea specială.

                     Or, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege specială şi derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport şi de adagiile „generalia specialibus non derogant” şi „specialia generalibus derogant".

                     În consecinţă, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, numai în condiţiile Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplică cu prioritate faţă de prevederile art.480 din  Codul civil care constituie, dreptul comun în materia revendicării.

                        În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care dispoziţiile Legii nr.10/2001 ar fi golite de conţinut, astfel încât să nu-şi producă efectele juridice, or nu aceasta este raţiunea pentru care a fost adoptată o atare lege specială de reparaţie.

 

         Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă, solicit admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, acţiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun (art. 480 şi 481 din Codul civil).                     

 

 

PROCUROR GENERAL,

Laura Codruţa Kövesi

 

Vizualizeaza comentariile (0) - Comenteaza

Ultima actualizare ( Tuesday, 16 October 2007 )

Comentarii

Acest articol inca nu a fost comentat.


Pagina 1 din 0 ( 0 comentarii )
©2006 MosCom

Autentificati-va pentru a putea comenta.
Vizitatori: 2234546
Avem 53 vizitatori online