header image
Home arrow Home
NETRANSPARENTA INTR-O INSTITUTIE PUBLICA ASCUNDE CORUPTIA! PDF Listare E-mail
Scris de Administrator   
Thursday, 02 February 2012
Reprezentanţii foştilor proprietari susţin că mii de persoane şi-au vândut dosarele de despăgubire şi că întregul sistem de restituire este viciat, cerând desfiinţarea Autorităţii Naţionale a Restituirii Proprietăţilor - nucleul întregii proceduri.

Arestarea lui Remus Virgil Baciu, unul dintre cei trei vicepreşedinţi ai ANRP, pentru că ar fi primit 850.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire ridică umbre de îndoială.....

Reprezentanţii foştilor proprietari susţin că mii de persoane şi-au vândut dosarele de despăgubire şi că întregul sistem de restituire este viciat, cerând desfiin¬ţarea Autorităţii Naţionale a Restituirii Proprietăţilor - nucleul întregii proceduri.

Arestarea lui Remus Virgil Baciu, unul dintre cei trei vicepreşedinţi ai ANRP, pentru că ar fi primit 850.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire ridică umbre de îndoială asupra întregii activităţi a autorităţii guvernamentale. Instanţa motivează arestarea lui Baciu prin faptul că acesta a dat dovadă de perseverenţă infracţională, el fiind deja judecat pentru alte fapte de corupţie, şi că a folosit instituţiile statului în interesul său. ANRP este instituţia aflată în subordinea primului-ministru, care decide cine şi când primeşte acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) în contul despăgubirilor cuvenite pentru imobilele confiscate în timpul regimului comunist.

"Arestarea lui Remus Baciu trebuia să se întâmple pentru că procedura de despăgubire de la ANRP este netransparentă, iar netransparenţa într-o instituţie publică ascunde corupţie. Pentru că nu există termene limită de rezolvare a dosarelor şi nici o situaţie publică a stadiului de rezolvare în care se află dosarele, mii de foşti proprietari de bună credinţă şi-au vândut dosarele de despăgubire la preţuri de nimic unor persoane private care stau şi îi aşteaptă pe foştii proprietari chiar în poarta instituţiei", a spus Adrian Ştefan Iuraşcu, preşe¬dintele partidului Forţei Civice care reprezintă interesele unui grup de foşti proprietari.

Avocatul Gheorghe Piperea estimează că doar 3.000 dintre cei peste 10.000 de acţionari privaţi ai Fondului Proprietatea sunt foşti proprietari, restul fiind fonduri de investiţii, intermediari şi speculatori intraţi în acţionariat prin achiziţii de dosare. Ponderea celor 3.000 de foşti proprietari în capitalul Fondului este de circa 5%, estimează el.

"Prin arestarea lui Remus Baciu se demonstrează că ANRP nu trebuia înfiinţată. Această instituţie nu a făcut decât să complice şi mai mult procedura de despăgubire şi să creeze oportunităţi pentru anumite persoane. ANRP ar trebui desfiinţată, Ministerul Finanţelor este cel care ar trebui să se ocupe de rezolvarea restituirilor", a afirmat avocatul.

Prin înfiinţarea ANRP în 2005, premierul de atunci Călin Popescu-Tăriceanu a mutat controlul asupra procedurilor de retrocedare de la primăriile şi prefecturile din teritoriu la centru - în Bucureşti.

Astfel, o singură instituţie publică, a cărei conducere este numită prin ordinul Guvernului şi pe criterii politice (actualul preşedinte Crinuţa Dumitrean e susţinut de PD-L), a ajuns să centralizeze toate zecile de mii dosarele de despăgubire, să le evalueze şi, în final, să emită deciziile de despăgubire.

De-a lungul celor şase ani de funcţionare, toate cele trei partide aflate la guvernare şi-au impus apropiaţii la conducere. Schimbarea de guvernare a coincis cu schimbarea conducerii la ANRP. Primul preşedinte a fost Ingrid Zaarour (susţinută de PNL), apoi a urmat Anca Oprea (PSD), iar din 2009 până în prezent preşedinte este Crinuţa Dumitrean (PD-L).

Ştefan Iuraşcu susţine că ANRP a dat dovadă de lipsă de transparenţă încă de la înfiinţare, iar diferitele schimbări ale conducerii nu au schimbat cu nimic situaţia.

Lipsa de transparenţă de la ANRP a permis să se dezvolte o piaţă gri a dosarelor de despăgubire unde aceste creanţe sunt tranzacţionate, chiar dacă vânzarea şi cumpărarea lor sunt ilegale. O breşă în legislaţie, care permite cesiunea creanţelor, a permis însă foştilor proprietari să vândă dosarele după ce au aşteptat ani la rând o decizie de despăgubire de la ANRP şi terţelor persoane să le cumpere la valori foarte mici pentru ca mai apoi să găsească o rapidă rezolvare la ANRP.

"Există societăţi care plătesc pe loc jumătate din valoarea dosarului de despăgubire. DNA ar trebui să demareze o anchetă şi să ceară funcţionarilor ANRP o statistică cu privire la câte din dosarele rezolvate sunt de fapt cesionate. Noi am cerut acest lucru la ANRP, însă instituţia a răspuns că nu sunt informaţii publice", a continuat Iuraşcu.

Avocatul Piperea susţine că alături de funcţionari din cadrul ANRP, ar trebui de asemenea anchetaţi şi avocaţi şi notari care sunt implicaţi în tranzacţionarea dosarelor de despăgubire.

Ziarul Financiar
Autor: Roxana Pricop
31.08.2011

 

Ultima actualizare ( Monday, 27 February 2012 )
Avem 8 vizitatori online